Descoperiţi ce se află în spatele realizării unui Rolex şi veţi înţelege de ce este atât de scump

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un ceas mecanic de mână conţine în medie 150 de componente, unele dintre acestea aproape microscopice. Asamblarea lor, dar şi dezasamblarea atunci când ceasurile necesită întreţinere sau reparaţii, constituie o operaţie extrem de migăloasa pe care doar ceasornicarii profesionişti o pot duce la îndeplinire.

Ceasurile de mână marca Rolex sunt deja un brand mondial datorită performanţei, eleganţei şi rafinamentului de mare clasă. Cu toţii le admirăm frumuseţea şi reputaţia incontestabilă, dar puţini dintre noi ştim ce se află cu adevărat în interiorul acestor minuni elveţiene.

Prin intermediul acestor imagini „Watchfinder & Co.” ne prezintă o demonstraţie incredibilă prin care putem vedea cu câtă măiestrie este dezasamblat, iar apoi asamblat iarăşi un ceas „Rolex Submariner” calibrul 3135. Cel care lucrează cu multă atenţie se numeşte Tony Williams, iar profesia de ceasornicar îi face cinste. Asemeni unui chirurg, ceasornicarul se pregăteşte cu multă meticulozitate pentru ne dezvălui pas cu pas ce se află în spatele unui ceas de marcă pentru care oamenii cu dare de mână ar cheltui o avere.

Folosind unelte precise şi extrem de delicate, ceasornicarul demontează rând pe rând fiecare şurub care fixează angrenajul mecanismului acestui model de ceas Rolex. Şurubelniţe, pensete sau cleşti în miniatură sunt unelte esenţiale pentru aceste operaţiuni de mare fineţe. După cum vedem, nu este o mare problemă pentru Tony Williams în a asambla la loc toate componentele ceasului astfel încât el să fie ca la început. Impresionant!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume