Primul zece perfect al Nadiei Comăneci la Cupa Americii 1976 dovedeşte că ea este cea mai mare gimnastă din istorie

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Gimnastica se număra printre cele mai iubite sporturi, iar de-a lungul timpului a căpătat o mulţime de admiratori. Gimnaste şi gimnaşti de pe întreg globul au făcut adeseori să tresare inimile compatrioţilor lor în timpul numeroaselor competiţii naţionale, europene şi mondiale de gen. Notele obţinute de aceşti sportivi sunt dovada antrenamentului lor temeinic şi a unei voinţe cu adevărat remarcabile. Prima notă de 10 a fost obţinută într-un concurs de gimnastică la nivel internaţional de reprezenta României, Nadia Comăneci.

Gimnasta Nadia Comăneci, originară din Oneşti, România, a participat ca şi concurentă în anul 1976, în cadrul Cupei Americii, obţinând un rezultat cu totul neaşteptat şi anume prima notă de 10. Această notă i-a fost acordată în urma exerciţiului de la sol care a impresionat prin frumuseţe, corectitudine şi eleganţă. Nadia, care nu avea pe atunci decât 14 ani, a reuşit să facă dovada unui talent nativ de excepţie.

Desfăşurată în celebra incintă a sălii Madison Square Garden din New York, competiţia „Cupa Americii” preceda Jocurilor Olimpice de Vară de la Montreal, Québec din acelaşi, 1976. Flash-urile aparatelor de fotografiat au imortalizat multe dintre instantaneele reprezentaţiei Nadiei de la sol. Simplitatea, dar şi profesionalismul cu care a abordat această competiţie i-au dat tinerei gimnaste girul unei sportive de palmares.

Lumea gimnasticii era deja familiarizată cu numele Nadiei după ce cucerise în 1975, aproape toate medaliile de aur la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia. În competiţia de la New York i-a fost recunoscut titlul de cea mai bună gimnastă din lume, iar concursurile ce au urmat au fost pentru ea tot atâtea prilejuri de a dovedii lumii întregi că este şi cea mai mare gimnastă din istorie. Ca români, ne mândrim nespus cu cea care a făcut să se vorbească despre gimnastica din România în întreaga lume.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume