Ghivece de flori găsiţi în toate magazinele, însă niciunul nu va fi atât de frumos şi elegant. Merită încercat!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Grădinăritul reprezintă o activitate extrem de frumoasă şi relaxantă. Florile în special aduc o vibraţie pozitivă care ne îndeamnă să le purtăm de grijă ca unor copii. Chiar dacă nu dispun de o curte în care să poată planta şi îngriji aceste minunăţii, cu siguranţă chiar şi cei care locuiesc la bloc au câteva ghivece de flori în casă.

Plantarea unei flori reprezintă un proces meticulos, pornind de la alegerea solului potrivit şi până la cea a unui ghiveci atractiv şi frumos. În acest videoclip descoperim o idee minunată prin care putem realiza chiar acasă un ghiveci cu un aspect inedit. Efortul financiar este minim, având în vedere că pentru fabricarea acestuia se vor folosi materiale la îndemâna oricui.

Cu siguranţă oricine are în casă un prosop uzat pe care nu-l mai foloseşte. Acesta va fi baza originalului ghiveci. Urmărind imaginile vedem că tot ce trebuie făcut este ca acest prosop să fie îmbibat într-o pastă de mortar, iar apoi modelat pe suprafaţa unui mulaj sau chiar a unei găleţi goale. Cutele formate astfel se vor întări în numai câteva ore, iar rezultatul obţinut va fi o adevărată încântare.

Pentru a-i conferi trăinicie acestui ghiveci se va mai aplica în interior încă un strat de mortar. Ultimele tuşe sunt adăugate apoi prin vopsirea acestuia în culorile preferate. Suprafaţa poroasă a prosopului va da o notă de eleganţă ghiveciului, iar florile plantate în acesta îl vor înfrumuseţa pe măsură. Un proiect frumos şi uşor care merită încercat!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume