În 1998 acest erou a salvat un bebeluş de la moarte. După 17 ani au parte de o revedere copleşitoare

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un eveniment dramatic petrecut cu 17 ani în urmă avea să se transforme după tot atâţia ani într-o întâlnire extrem de emoţionantă. În anul 1998 un pompier salvase dintr-o locuinţă incendiată din Wenatchee, Washington, o fetiţă de doar 9 luni, făcându-şi pe deplin datoria. Micuţa de atunci, adolescenta de acum, nu a ştiut despre salvarea ei până în momentul în care a văzut o postare pe Facebook a unui articol din ziar care vorbea despre această întâmplare.

Dawnielle Davison, astăzi absolventă de liceu, impresionată de povestea în care pompierul Mike Hughes a avut cel mai important rol în salvarea vieţii ei, a decis să îl invite la ceremonia de absolvire. „M-am gândit că ar fi foarte frumos să-l invit la absolvire. Îi datorez foarte mult acestui om!” – a declarat Dawnielle Davison, ajunsă la vârsta majoratului.

Curajosul pompier a avut inspirata idee de a distribui imaginea în care el o scotea pe fetiţă din incendiu, gândindu-se că dacă această fetiţă trăieşte, va da un semn de viaţă şi va avea ocazia să o întâlnească. Nu mică i-a fost mirarea atunci când a primit invitaţia de a-i fi alături la ceremonia de absolvire.

Întâlnirea a fost extrem de emoţionantă, iar la finalul ceremoniei cei doi s-au îmbrăţişat cu căldură. Lacrimi de fericire au inundat ochii adolescentei care nu-i venea să creadă că l-a întâlnit pe cel care i-a dat o nouă şansă la viaţă. Impresionant!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume