O tânără urcă pe scenă, însă ceea ce urmează îi surprinde chiar şi pe membrii juriului

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

An de an pe scenele competiţiilor de talente păşesc foarte mulţi concurenţi care au speranţa că în acest mod se vor putea afirma şi vor primi la un moment dat aprecierea publicului larg. Diversitatea numerelor pe care aceştia le aduc în faţa spectatorilor şi a juriului transformă astfel de concursuri în spectacole de neuitat.

În acest videoclip putem urmări reprezentaţia fascinantă a unei dansatoare talentate din Georgia. În anul 2016, Magda Qarqashadze şi-a urmat visul şi a participat la audiţiile „Georgia’s got talent”, reuşind să facă o figură extraordinară. Încă de la prima apariţie pe scenă ea a impresionat prin ţinuta extrem de provocatoare şi chipul care-i radia de frumuseţe.

Cu mişcări foarte senzuale, tânăra şi-a început reprezentaţia de dans, însă nimeni nu avea de unde să ştie că adevăratul spectacol abia acum urma. Fiind susţinută cu o coardă elastică prinsă de tavan, Magda avea astfel posibilitatea să execute mişcări complexe, coborându-şi trupul la nivelul podelei şi ridicându-se cu o lejeritate ieşită din comun.

Atunci când pe scenă i s-a alăturat încă un dansator lucrurile au luat o întorsătură uimitoare. Piruetele graţioase executate în aer şi salturile spectaculoase au pus în valoare coregrafia formidabilă pe care concurenta o pregătise. Mişcările sale pline de naturaleţe ne dau impresia că aceasta chiar zboară, făcându-ne să uităm pentru moment de faptul că este ancorată cu un cablu de siguranţă. Întregul moment pare de vis!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume