O voce unică şi o melodie de neuitat. Cine nu a fost măcar o dată vrăjit de frumuseţea acestei piese?

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

De-a lungul timpului nu numai trupele internaţionale de muzică şi-au făcut loc în inimile românilor cu melodiile lor frumoase, ci şi cele autohtone. Dintre acestea „Holograf” se află cu siguranţă în preferinţele tuturor. Piesele lor de dragoste pline de emoţie au încântat fanii încă de la apariţie.

Nu numai ghioceii şi brânduşele ne vestesc venirea primăverii, ci şi „Primăvara începe cu tine”, una dintre cele mai frumoase melodii din repertoriul trupei Holograf. Explozia de bucurie pe care ne-o aduce această piesă nu are limite. Ori de câte ori avem şansa să o ascultăm sufletul ne este umplut de energie pozitivă şi dorinţa de a trăi frumos şi liber.

Chiar dacă a fost lansată în anul 2009, această piesă nu şi-a pierdut deloc din strălucire. Ea continuă să fie foarte difuzată pe toate posturile de radio şi mai ales fredonată de cei care au fost cuceriţi de versurile pline de esenţă şi linia melodică care îmbie la bună dispoziţie. Un succes la fel de mare îl cunoaşte şi trupa care o interpretează.

Încă de la înfiinţare, din anul 1978, trupa Holograf nu şi-a dezamăgit niciodată fanii lansând album după album. Fiecare dintre acestea a conţinut piese care în scurt timp au ajuns mari hituri. Vocea remarcabilă a solistului Dan Bittman şi virtuozitatea instrumentiştilor săi Edi Petroşel (tobe), Tino Furtună (clape), Iulian Vrabete (chitară bas), Romeo Dediu (chitară), au obţinut un loc însemnat în inimile tuturor celor care le iubesc muzica!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume