Acest copil fără adăpost tremura de frig pe trotuar – ce s-a întâmplat în continuare mi-a frânt inima.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Întâlnim de-a lungul vieţii multe situaţii în care putem dărui fără să-i judecăm pe cei care ne cer ajutorul, iar prin aceste gesturi să trăim cu satisfacţia lucrului bine făcut. Se întâmplă însă ca tocmai acei care pot dărui pentru că au cu prisosinţă, să respingă această idee, pe când cei care trăiesc în sărăcie, să dăruiască din puţinul lor fără să se gândească la ce va fi mâine.

Acest filmuleţ ne prezintă o situaţie de viaţă reală, în care a dărui înseamnă mai mult decât a primi. Un experiment social realizat din iniţiativa canalului OckTV de pe Youtube a răspuns unei întrebări legitime: ”Care este reacţia oamenilor de pe stradă în faţa unui copil fără adăpost care tremură de frig?”

După cum vedem în aceste imagini, reacţiile oamenilor de pe stradă sunt total surprinzătoare şi neaşteptate în sensul că aceştia nu schiţează nici măcar un gest de solidaritate. Mulţi dintre ei trec nepăsători fără a arunca măcar o privire înspre copilul care îmbrăcat în haine zdrenţuite şi ţinând într-o mână un sac menajer, tremura fără oprire.

Abia după două ore se apropie de el un om care ştie foarte bine ce înseamnă să nu ai un adăpost, haine sau hrană deoarece şi el trece prin aceeaşi experienţă. Îl vedem cum îi oferă haina lui, îl mângâie şi îl încurajează prin vorbe şi gesturi pe care băiatul nu le va uita niciodată.

Realizatorii acestui experiment vin alături de bărbatul de culoare şi îi răsplătesc gestul de solidaritate şi altruism pe care nu l-au văzut la niciunul dintre ceilalti oameni care trecuseră până atunci foarte nepăsători. Toată admiraţia pentru atitudinea lui şi pentru căldura cu care a dăruit din puţinul pe care îl avea.

„Dacă aştepţi până când poţi face câte ceva pentru toată lumea, în loc să faci ceva pentru o anumită persoană, vei sfârşi prin a nu face nimic pentru nimeni.”

Sursa: OckTV via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume