Copiii aud sunete disperate venind de sub pământ, apoi taie ţeava si descoperă crudul adevăr

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Viaţa la fermă implică multe lucruri interesante. Pe lângă frumuseţea naturii de care poţi să te bucuri nestingherit şi animăluţele care îţi dau târcoale la tot pasul, în fiecare zi într-o astfel de locaţie te poţi confrunta cu situaţii inedite. De o astfel de întâmplare au avut parte şi câţiva copii din Victoria, sud-estul Australiei.

Dintr-o dată fiica proprietarului unei ferme şi prietena ei au început să audă strigătele disperate ale celui ce părea să fie un animăluţ. Cu atât mai ciudat a părut totul atunci când copiii au descoperit că aceste sunete proveneau din subteran. Într-un suflet, cele două fetiţe au anunţat adulţii de ceea se petrecea şi i-au chemat în locaţia din apropierea ţipetelor.

După ce au săpat au descoperit o conductă din plastic, iar următorul pas a fost încercarea de a tăia o bucată din aceasta pentru a salva bietul animal. Mama fetiţei a filmat în timp ce copiii încercau îndoaie bucata de ţeavă tăiată cu ajutorul unor cârlige. Cu toate acestea, conducta s-a dovedit a fi mult prea puternică pentru eforturile lor. Cu toţii au realizat atunci că acea bucată de ţeavă trebuie îndepărtată complet pentru a scoate la suprafaţă animăluţul captiv.

Copiii au susţinut cu cârligele bucata de ţeavă, care a fost tăiată de un adult cu o unealtă electrică. Acest lucru le-a permis să descopere că animalul captiv nu era altceva decât un biet miel, extrem de speriat şi cu blăniţa udă. În final toţi au fost bucuroşi că au reuşit să-l scoată din această conductă înainte de a fi prea târziu. Deşi nu este clar nici acum cum a ajuns acolo, este un lucru minunat că acţiunea de salvare a fost un real succes!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume