Acest bărbat priveşte maşinile murdare dintr-o perspectivă cu totul diferită.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Întâlnim adesea în parcări sau pe stradă maşini cu geamurile murdare şi pline de praf pe care vedem sloganul „Spală-mă!” însă nimeni nu s-ar fi gândit până acum că această murdărie poate fi transformată în artă. E de ajuns să-l priviţi pe acest om şi vă veţi convinge imediat.

Lui Scott Wade îi plac geamurile murdare ale maşinii pentru că pe acest suport el creează adevărate opere de artă. În timp ce alţi trecători văd doar o lunetă plină de praf, el are în faţa lui o pânză care îl aşteaptă să creeze. Doar cu ajutorul degetelor şi al unor pensule, Scott trasează tuşe şi umbre ca un pictor adevărat, iar rezultatul este remarcabil.

Ceea ce pentru el era o distracţie când era copil, pe parcursul vieţii s-a dezvoltat şi azi a devenit o adevărată pasiune. Dacă până mai ieri exista o tradiţie în a picta cu nisip, de acum există şi o „artă a murdăriei”, iar Scott Wade e cel mai priceput în acest domeniu.

„Picturile” sale şi munca lui migăloasa au atras atenţia câtorva posturi de televiziune care i-au popularizat pasiunea lui neobişnuită. Canale de televiziune precum History Channel, CBS sau CMT l-au prezentat în emisiunile lor pe acest „Da Vinci al murdăriei”.

Scott Wade mărturiseşte că „arta este peste tot” aşa că de ce nu ar exista şi în murdăria depusă pe geamul unei maşini. Lucrările lui cum ar fi „Mona Lisa”, o mare varietate de portrete, câini din diferite rase sau chiar o persoană prinsă în maşină care încearcă să iasă de acolo sunt tot atâtea imagini surprinse în lucrările sale care uimesc pe oricine le priveşte.

Sursa: jynxprod via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume