Muzica poate îmbrăca numeroase forme prin intermediul unor glasuri iscusite. Uneori ne putem bucura de interpretări pline de sensibilitate, pentru ca altă dată să admirăm reprezentaţii încununate cu energie şi mult amuzament. Cine ar fi crezut că o compoziţie clasică poate să aducă atât de multe zâmbete?
„Wise Guys” este un grup german care a luat fiinţă la începutul anilor `90. Îmbrăţişând cu mult drag stilul muzical a cappella, cei cinci solişti s-au bucurat mereu de un adevărat succes datorită interpretărilor lor pline de energie, armonie şi nu în ultimul rând bună dispoziţie.
În această filmare îi putem admira într-o colaborare încântătoare cu orchestra simfonică „WDR Rundfunkorchester” din Köln, Germania. Cei cinci bărbaţi păşesc pe scenă într-o ţinută impecabilă şi se alătură acestor minunaţi instrumentişti pentru a interpreta una dintre cele mai cunoscute compoziţii ale marelui Wolfgang Amadeus Mozart, „Rondo Alla Turca (Marşul Turcesc)” .
Vocalizele lor haioase care întregesc acest tablou plin de bună dispoziţie, aduc instantaneu zâmbetul pe chipurile celor din public. Pe lângă aptitudinile vocale deosebite, aceştia dovedesc şi calităţi actoriceşti desăvârşite. Dacă aceasta este doar o mostră a talentului lor excepţional, vă puteţi imagina deja cât de savurat este un întreg spectacol pus în scenă de aceşti artişti minunaţi.
Sursa: yetanothertubeuser via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro