S-a aşezat în faţa unei găuri şi a întins mâna. Este uimitor ce s-a întâmplat în continuare!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Ce poate fi mai frumos decât să realizăm că animăluţele noastre de companie înţeleg perfect ceea ce le spunem? Chiar şi cele mai mici dintre ele, cum este cazul aceastei broscuţe ţestoase care ne uimeste prin comportamentul ei imprevizibil. Ea răspunde îndemnului de a ieşi din ascunzătoare şi chiar de a se aşeaza în palmă. Cât e de adorabilă!

Taco este o broscuţă ţestoasă mai puţin obişnuită, dacă ne gândim la cât de rapid reacţionează atunci când stăpâna ei îi cere să iasă din vizuină. Femeia este foarte încrezătoare că broscuţa va reacţiona în acest mod pentru faptul că relaţia pe care o au este una deosebită.

Atunci când este chemată, micuţa vieţuitoare iese încet, cu paşi mici aşa cum îi este obiceiul. Se opreşte puţin, pentru a studia terenul din faţa ei, apoi când vede că este pe teren sigur şi o mână protectoare o aşteaptă, înaintează în siguranţă. După numai câţiva paşi urcă agale în palmă, bucurându-se acum de toată dragostea.

Privind imaginile, nu putem să nu ne înduioşăm când vedem cât de mică şi drăgălaşă este şi cum stă cuminte în palma protectoare, care acum i-a devenit culcuş temporar. E clar că a înţeles perfect ce i s-a cerut să facă, deşi, dacă o privim îndeaproape, credem că poate ar fi vrut să mai doarmă puţin.

Broaştele ţestoase duc în general o viaţă singuratică şi nu le deranjează defel să trăiască alături de alte animăluţe pe acelaşi teritoriu. Le place la fel de mult să înoate sau să patruleze pe uscat, iar condiţiile de viaţă de care au nevoie sunt unele obişnuite.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume