Gimnastica este unul dintre cele mai frumoase sporturi, unde măiestria e la loc de cinste. Uneori graniţa până la artă e aproape imperceptibilă. Aici graţia, supleţea, flexibilitatea sunt atribute de bază iar coregrafia exerciţiilor este rodul imaginaţiei unor oameni înzestraţi cu o sensibilitatea nemărginită pentru frumos.
Dacă adăugăm şi un fond muzical care să sublinieze mai bine elementele acrobatice, atunci totul se transformă într-un spectacol care se remarcă prin virtuozitate şi frumuseţe. Nu trebuie să uităm de costumele gimnastelor, care alături de fondul muzical, dau şi mai multă culoare exerciţiului.
La Campionatul Mondial din Wroclaw, Polonia, echipa cu cel mai mare punctaj în concurs a fost cea a Rusiei formată din Aigul Shaikhutdinova, Ekaterina Stroynova şi Ekaterina Loginova. Cele trei gimnaste s-au completat reciproc în reprezentaţia de mare clasă care le-au adus locul I şi titlul de campioane mondiale.
În coregrafia lor s-au îmbinat armonios elementele acrobatice cu mişcări reprezentative de gimnastică ritmică şi de asemenea cu piramide uluitoare în care echilibrul atinge perfecţiunea.
Gimnastele se înţeleg din priviri şi au încredere totală una în alta, altfel nu ar reuşi să realizeze aceste elemente de maximă dificultate. O simplă alunecare sau o ezitare cât de mică în aruncarea sau prinderea micuţei gimnaste ar duce la scăderea punctajului obţinut în concurs şi mai grav, chiar la accidentări.
Energia şi dinamismul cu care au executat întreaga coregrafie a smuls ropote de aplauze din tribunele pline cu spectatori. Cu toţii au fost impresionaţi de performanţa gimnastelor din Rusia.
Sursa: Brian Kincher via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





