Cu siguranţă multor persoane li s-a întâmplat măcar o dată să fie în imposibilitatea de a-şi cumpăra un sandwich sau o băutură răcoritoare pentru simplu fapt că le-au lipsit câţiva bănuţi? Acest filmuleţ vine cu un mesaj emoţionant pentru angajaţii comerciali, care deşi ar trebui să fie foarte corecţi cu preţul de vânzare, ei vin în ajutorul unor clienţi dovedind încredere, îngăduinţă şi mai ales bunătate.
Sub deviza „Dacă faci bine, atunci binele se va întoarce la tine!” experimentul social prezentat în aceste imagini scoate în evidenţă bunătatea oamenilor care vor să ajute alţi oameni. Filmuleţul debutează doi copii, o fată şi un băiat, care merg să cumpere un suc şi o îngheţată, însă banii pe care îi au cu ei nu sunt deloc suficienţi.
Rezolvarea acestei probleme vine din partea unor angajate de la un fast-food care îngăduie ca cei doi să primească ceea ce au comandat doar pentru bănuţii pe care îi pot oferi. După un timp, copiii se întorc cu un bileţel de mulţumire şi cu o sumă consistentă de dolari pe care o oferă fiecăreia dintre angajate.
Emoţia se citeşte vizibil pe feţele lor şi aproape izbucnesc în lacrimi pentru recompensă primită de la cei doi copii. Modestia îşi spune cuvântul acolo unde mai înainte bunătatea era prezentă. Niciuna din cele două angajate nu au vrut să primească suma de bani pe motiv că nu îi merită, însă după lămuririle ulterioare au înţeles că ele sunt răsplătite în mod întemeiat pentru atitudinea lor plină de bunătate şi înţelegere.
Sursa: OmarGoshTV via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





