Când i-au auzit vocea, toţi cei 4 membri ai juriului şi-au întors scaunele în timp record.

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

O voce pătrunzătoare ce are toate calităţile interpretative atrage întotdeauna atenţia încă de la primele acorduri. Este şi cazul concurentului prezentat în aceste imagini, a cărui pasiune pentru muzică i-a făcut pe membrii juriului să-şi întoarcă scaunele în timp record pentru a nu pierde nimic din reprezentaţia lui deosebită.

Anthony Riley (28 ani) a reuşit să impresioneze juriul concursului „The Voice” încă de la primele acorduri. Piesa „I Feel Good” a regretatului James Brown a adus în sală o atmosferă destinsă, de bună dispoziţie şi optimism. Artistul, până nu demult cântăreţ pe străzile oraşului Philadelphia, a ajuns să fie considerat drept cel mai bun interpret stradal datorită calităţilor sale vocale.

Tehnica lui vocală l-a ajutat să interpreteze această piesă destul de dificilă cu o măiestrie ieşită din comun. Pe lângă interpretarea impecabilă, mişcările şi expresivitatea lui de showman şi-au spus pe deplin cuvântul.

Anthony îl alesese ca antrenor pe Pharrell Williams, care la scurt timp după această audiţie a anunţat retragerea lui din show. Soarta nu i-a surâs deloc lui Anthony, care după un program de dezintoxicare, nu a reuşit să depăşească această problemă cruntă a zilelor noastre şi din nefericire a fost găsit fără suflare în apartamentul său din Philadelphia.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume