Omul este cel care transformă înfăţişarea Pământului cu fiecare acţiune pe care o întreprinde, iar rezultatele de cele mai multe ori nu sunt deloc în folosul planetei noastre albastre. Din nefericire multe dintre intervenţiile omului în natură aduc vizibile prejudicii mediului înconjurător, iar imaginile vorbesc de la sine.
De-a lungul istoriei şi a dezvoltării omenirii, mediul înconjurător a suferit distrugeri iremediabile. Cruzimea umană are de multe ori acoperire în gesturi extreme pe care oamenii le adoptă în detrimentul naturii. Cu multă lejeritate omul a intervenit în viaţa animalelor, vânându-le sau strivindu-le fără să aibă vreun regret. Nu de puţine ori acestea sunt capturate şi ţinute în condiţii nepotrivite sau agresate fără măsură. În alte situaţii omul face nenumărate experimente pe multe dintre vieţuitoarele care ar putea să îşi ducă traiul liniştit în habitatul lor natural.
Industrializarea excesivă a contribuit la diminuarea spaţiilor naturale şi deopotrivă la poluarea acestora. Fără să-şi dea seama, omul ucide planeta intervenind adeseori cu brutalitate în ecosisteme bine definite. De asemenea, omul împrăştie deşeuri toxice în cantităţi deloc neglijabile care poluează atât uscatul cât şi apele Pământului. În multe situaţii cantităţile de deşeuri ating cote alarmante ajungând să acopere suprafeţe de teren asemănătoare unor munţi de mărimi impresionante.
Din vârful lor, omul pare să nu aibă nici măcar o remuşcare şi stă liniştit admirând priveliştea care se întinde în faţa lui. Însă cum orice faptă are şi o răsplată în funcţie de impactul ei, omul ajunge să fie la rândul lui recompensat de către alte civilizaţii în aceeaşi măsură în care a acţionat asupra naturii din jurul lui. Creaturile din ipotetica farfurie zburătoare au în plan chiar distrugerea omului în sine.
Realizat cu ajutorul „Adobe Flash” şi „Adobe After Effects”, scurt metrajul animat înfăţişează în mod direct relaţia omului cu natura. Realizatorul clipului este artistul englez Steve Cutts, iar fundalul muzical expresiv poartă numele „In the Hall of the Mountain King” şi aparţine renumitului compozitor şi pianist norvegian Edvard Grieg.
Sursa: Steve Cutts via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




