De îndată ce a pus piciorul pe gheaţă – această fetiţă adorabilă a cucerit inimile tuturor

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Potrivit părerii antrenorilor de patinaj, acest sport frumos şi elegant poate fi practicat de copii cu vârste de peste patru ani, însă după cum vedem există şi excepţii. Cum să nu admiri o evoluţie perfectă pentru un copil care abia a împlinit trei ani şi care patinează cu o naturaleţe ieşită din comun?

Micuţa patinatoare din aceste imagini a reuşit să îşi demonstreze talentul extraordinar într-o reprezentaţie plină de graţie. Ceea ce este evident este şi faptul că deţine un control al echilibrului şi o siguranţă desăvârşită care a cucerit inimile tuturor spectatorilor prezenţi.

Când a păşit pe luciul gheţii, fetiţa s-a integrat perfect cu atmosfera de pe patinoar reuşind să-ţi ţină echilibrul în limite exemplare. Îmbrăcată într-o rochiţă albastră ea alunecă pe gheaţă fără nicio teamă, animând atmosfera cu gesturile ei inocente şi privirile delicate.

Talentul înnăscut al micuţei din acest filmuleţ este vizibil şi fără îndoială va avea în viitor o carieră de succes în patinaj. Fetiţa pare o micuţă balerină reuşind să impresioneze publicul cu eleganţa mişcărilor ei de braţe şi cu prezenţa ei adorabilă.

Nu e uşor să patinezi la această vârstă, însă micuţa se descurcă de minune. Faptul că pe lângă simpla alunecare pe gheaţă ea încearcă şi câţiva paşi mai dificili sau chiar răsuciri asemenea unor piruete este de admirat. Această fetiţă străluceşte ca o mică stea pe luciul gheţii, lucru subliniat şi de melodia de fundal pe care ea patinează „Twinkle Twinkle Little Star”. Adorabilă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume