Sărbătoarea tradiţională de Paşte nu ar fi la fel de frumoasă dacă simboluri precum ouăle colorate şi iepuraşi jucăuşi ce aduc cadouri minunate nu şi-ar face simţită prezenţa. Aranjarea mesei festive de Paşte presupune de altfel şi câteva dintre aceste simboluri transpuse chiar şi cu ajutorul unor şerveţele de hârtie sau de pânză.
Dacă veţi dori să aveţi pe masa de Paşte câţiva iepuraşi cu urechile ciulite, e de ajuns să îndoiţi câteva şerveţele urmărind această demonstraţie. Pentru început luăm un şerveţel normal pe care îl vom îndoi din două colţuri opuse, unindu-le în mijloc. După aceea vom mai îndoi şerveţelul de două ori succesiv spre interior. În acest loc vom fixa punctul de mijloc după care ne vom ghida la îndoirea şerveţelului în aşa fel încât să obţinem două urechi lungi şi ascuţite.
În partea din mijloc şerveţelul va fi îndoit în sus, apoi încă o dată pe lungime. Tot ce ne mai rămâne de făcut este să introducem marginile şerveţelului parte peste parte, ca într-un buzunar. Acest lucru va face ca „şerveţelul-iepuraş” să nu se desfacă în momentul în care este aşezat pe farfurie.
Întorcând şerveţelul vom observa că are exact forma şi urechile unui iepuraş adevărat. Nu ne rămâne decât să-i mai aranjăm puţin urechile şi decorul de Paşte este gata. În acest fel vom putea împături multe alte şerveţele pentru ca fiecare invitat la masa festivă să se bucure de prezenţa acestui simbol drăgălaş.
Sursa: Good Housekeeping via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




