Creativitatea realizatorilor de reclame comerciale nu conteneşte să ne uimească ori de câte ori avem şansa să vizionăm unele dintre cele mai neaşteptate spoturi publicitare. Ceea ce credeam că se întâmplă spontan în această reclamă la o maşină de spălat marca Samsung se dovedeşte a fi de fapt cu totul altceva. Numai dacă priviţi acest clip până la capăt veţi înţelege care este cu adevărat ideea acestuia.
Aflaţi în mijlocul pustietăţii pe o vreme cumplită în care gerul şi stratul de zăpadă destul de gros îşi spuneau cuvântul, realizatorii acestui clip publicitar tocmai se pregăteau să pună în funcţiune noua maşină de spălat. Ei nu au mai apucat însă să pună în practică acest lucru pentru că un musafir nepoftit pare să dea totul peste cap. Un urs uriaş se apropie ameninţător de cei aflaţi pe platoul de filmare, reuşind să bage serios frica în ei.
Încercând să calmeze spiritele, un bărbat înarmat le spune acestora să nu se panicheze şi să se îndepărteze de zona primejdioasă. Singurul lucru pe care îl mai puteau face în acel moment era doar să aştepte şi să spere că până la urma acest „urs” îşi va vedea de treabă sa şi îşi va continua drumul.
Cel care devenise acum noul protagonist se pare că nu avea de gând să părăsească acest platou de filmare prea curând şi el decide chiar să se folosească puţin de recuzita găsită la faţa locului. V-aţi prins deja că un urs adevărat nu avea cum să facă toate aceste lucruri şi că de fapt intriga acestui clip publicitar fusese regizată.
Tot ceea ce se întâmplă în continuare deja ţine de domeniul ştiinţifico-fantastic. „Ursul” îşi dezbrăcă blana, o aşază în cuva maşinii de spălat şi decide să îşi piardă puţin timpul prin preajmă până când „haina” sa este gata. Rămas doar într-o pereche de boxeri haioşi el se aşază tacticos pe scaunul regizorului de platou, răsfoieşte un ziar, jonglează cu câţiva peşti şi chiar oferă asistenţei un spectacol de dans.
Când programul maşinii de spălat se finalizează, acesta îşi scoate blana şi minune… din urs brun aceasta devenise acum urs polar. Eficienţa maşinii de spălat nu putea fi contestată de ceilalţi „semeni” ai săi care s-au aşezat degrabă la coadă pentru a avea parte de acelaşi tratament regesc. Incredibil de creativ!
Sursa: louis frank via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





