Cine s-ar fi gândit că o maşină veche de scris poate fi un instrument atât de muzical, încât să facă parte dintr-o orchestră simfonică autentică? Aceste imagini ne aduc în prim plan un „instrumentist” inedit care ne dezvăluie o altfel de tonalitate muzicală prin utilizarea la propriu a unei maşini de scris.
Privind aceste imagini ne dăm seama cu uimire că se poate interpreta o partitură de muzică clasică, folosind obiecte obişnuite care nu au nicio legătură cu acest registru. Apariţia în scenă a acestui bărbat însoţit de o maşină de scris folosită odinioară pare destul de neobişnuită pentru un concert simfonic de referinţă.
Cu toţii sunt nedumeriţi de faptul că acesta vine în faţa lor de parcă ar interpreta ca prim solist al orchestrei rolul pianistului. „Precipitat” că a întârziat, bărbatul îşi aşază în grabă „instrumentul muzical” pe un piedestal cerând prin gesturi explicite să i se aducă şi un scaun. Scenariul este perfect şi la un semn al dirijorului orchestra îşi începe reprezentaţia. Încă de la primele acorduri tastele maşinii de scris apăsate într-un ritm bine gândit scot nişte sunete vesele, spre deliciul publicului care se amuză copios.
Ascultând acest concert completat cu succes de sunetele produse de maşina de scris ne vom dispune instantaneu, mai ales că artistul „cântă” într-o notă umoristică fantastică. Această piesă din 1950 este opera compozitorului şi dirijorului american Leroy Anderson, care mai târziu a fost folosită în filmul „Who’s minding the store?” în care interpretul la maşina de scris era actorul Jerry Lewis.
Sursa: ALEX MARQUEZ FUTUROLOGO via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





