În cadrul show-ului moderatoarei Rachel Ray, multe persoane au căpătat o schimbare de look care de foarte multe ori îi avantaja foarte tare şi care le-a oferit o stare de bine. Multe cupluri de tineri, maturi sau persoane în vârstă, au apelat la serviciile unor stilişti care cu măiestria şi priceperea lor au reuşit să le ofere o bucurie fără margini.
Claribel Vizcarra şi prietenul ei Brandon Vande s-au întâlnit şi s-au plăcut în urmă cu trei ani, deşi stilurile lor sunt destul de diferite. „Eu sunt tot timpul la modă pe când Brandon e un tip care adoptă ţinutele casual!” mărturiseşte Claribel.
Ea îl iubeşte aşa cum este, însă ar vrea să-şi îmbunătăţească stilul cu ceva mai „matur”. Gretta Monahan, cea care a fost responsabilă la final de schimbarea de look a lui Brandon, i-a avertizat pe toţi cei prezenţi în platou că vor rămâne cu gura căscată când îl vor revedea în faţa lor.
Acest lucru s-a şi întâmplat, iar prietena lui, Claribel, a fost extrem de emoţionată la vederea lui Brandon, acum un bărbat stilat, elegant şi în pas cu moda. Dacă la început bărbatul purta părul lung, acum era tuns scurt, însă extrem de atrăgător. Claribel a primit din partea prietenului ei o surpriză uriaşă care a emoţionat-o profund. În faţa tuturor, Brandon a cerut-o de soţie pe iubita lui, iar ea a răspuns din toată inima, DA.
Sursa: Rachael Ray Show via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




