Jason Kertson este un puşti de numai 16 ani din Seattle, Washington, care cântă cu mult profesionalism la două chitare. El a uimit prin îndemânarea şi felul in care îşi sincronizează mâinile. Talentul său s-a făcut remarcat şi în 2013, atunci când a participat la sezonul 5 al concursului ”The Voice”, unde a fost apreciat şi aplaudat la scenă deschisă.
În acest videoclip Jason interpretează piesa ”Drifting” compusă de cunoscutul chitarist Andy McKee.
Jason s-a simţit atras de muzică încă din copilărie. La 7 ani a început să cânte la chitară, instrumentul care l-a pasionat cel mai mult. Pink Floyd şi Led Zeppelin sunt trupele care i-au marcat evoluţia muzicală.
Cei din branşă, care l-au ascultat şi vizionat pe diferite canale de difuzare, au fost surprinşi de abilităţile lui deosebite de a cânta la chitară şi cu voce, încurajându-l să urmeze acest drum.
Vocea lui gravă sfidează vârsta pe care o are. Jason scrie versuri şi compune melodii, având deja până în prezent în jur de 100 de piese compoziţii proprii.
Sursa: Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





