Situaţiile dramatice în care ajung de multe ori animalele ne înduioşează profund. Din fericire numeroşi oameni cu suflet mare se află mereu la locul potrivit pentru a le da o nouă şansă la viaţă.
Boo, un căţel în vârstă de 14 ani din Greenville (un orăşel din Carolina de Sud, SUA), a trăit o experienţă care putea să îl coste viaţa. Într-o zi geroasă de iarnă, pe când explora împrejurimile, în drumul său a întâlnit un lac îngheţat. Văzând că gheaţa este destul de stabilă, acesta a considerat că poate traversa lacul fără a mai fi nevoie să îl ocolească. Neşansa însă l-a aruncat în capcana gheţii care a cedat sub lăbuţele sale firave.
Din instinct, Boo a reuşit totuşi să se agaţe de marginea gheţii şi a luptat cu toate puterile să supravieţuiască până în momentul în care au fost alertaţi pompierii. Operaţiunea de salvare se anunţa a fi una foarte dificilă întrucât căţelul se afla la o distanţă considerabilă de mal şi nimeni nu se încumeta să păşească pe lacul îngheţat. Pompierii însă au găsit în timp util o soluţie pentru salvarea patrupedului.
Trei bărbaţi s-au urcat într-o barcă şi ajutându-se de vâsle ei au început să lovească gheaţa care le bloca accesul către sărmanul patruped. Boo îi aştepta speriat şi înfrigurat, lătrând cu disperare. Eforturile pompierilor însă au dat roade şi după puţin timp ei au reuşit să scoată câinele din apa rece. Odată ajunşi la mal, oamenii l-au învelit în câteva prosoape pentru a încerca să îl încălzească şi au decis să îl ducă de urgenţă la un medic veterinar pentru a primi îngrijirile necesare.
Boo era acum în siguranţă! Fără îndoială că această întâmplare a fost o lecţie şi patrupedul nu va mai încerca prea curând să păşească pe gheaţă!
Sursa: Delawareonline Admin via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




