Acest câine surd şi lipsit de vedere simte când stăpânul vine acasă. Reacţia patrupedului a ajuns virală

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Este binecunoscut faptul că atunci când unul dintre simţuri dispare pentru totdeauna, celelalte devin mult mai puternice. Pentru acest câine care nu doar că este surd, ci şi orb, simţul mirosului a devenit atât de dezvoltat, încât poate şti exact care este momentul în care stăpânul său s-a întors de la serviciu. Imaginile care dovedesc acest lucru sunt pur şi simplu emoţionante!

Prin intermediul acestui filmuleţ facem cunoştinţă cu Opal, un câine surd şi orb care îşi iubeşte părinţii umani mai mult decât orice pe lume. Căţeluşul de numai opt luni s-a născut cu aceste deficienţe şi a fost predat de vechii săi proprietari unui adăpost. Îngrijitorii acestui adăpost nu credeau că cineva ar putea adopta un câine cu dizabilităţi şi astfel au ajuns la o asociaţie locală de salvare a animalelor, „Double J Dog Ranch”, care a fost de acord să-l preia pe Opal.

Fotografa Christine Bray şi soţul ei, Forrest, au văzut o fotografie de-a lui Opal pe pagina de Facebook a acestei asociaţii şi s-au îndrăgostit pe loc de adorabilul puiuţ. Cei doi l-au şi adoptat în foarte scurt timp. Drăgălaşul patruped s-a adaptat rapid la noua sa viaţă şi a ajuns să îşi iubească necondiţionat stăpânii.

Opal este foarte apropiat de tatăl său adoptiv, Forrest. În fiecare zi, stă în curtea din faţa casei şi aşteaptă ca el să ajungă de la serviciu. Într-o zi, Christine a filmat acest ritual. Ea a explicat că Opal poate simţi vibraţiile în pământ atunci când maşina ajunge pe aleea de lângă casă şi simte mirosul soţului său atunci când acesta coboară din autoturism. De îndată ce realizează că stăpânul său este acasă, Opal devine tare entuziasmat. El sare în sus şi începe să latre fericit. E atât de încântat să fie din nou în preajma lui!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume