Despre papagali se ştie că sunt nişte păsări viu colorate, extrem de jucăuşe şi care au obiceiul să vorbească tot timpul, mai puţin atunci când dorm. Pentru peruşul din aceste imagini chiar şi momentele dinaintea odihnei sunt presărate cu îndelungi conversaţii.
Pedro este numele unui peruş adorabil care înainte de culcare şi-a făcut un obicei de a se aşeza confortabil pe burta proprietarului în timp ce acesta lucrează la calculator şi de a purta o conversaţie cu el însuşi.
Acest lucru îl face special şi ne dovedeşte faptul că între el şi stăpânul lui, Wal, există o legătură extraordinară. Papagalului îi este foarte bine pe burta stăpânului său, mai ales că tricoul pe care îl poartă este moale şi călduros.
Se pare că papagalul şi-a format un obicei în a sta de vorba doar cu el până în momentul în care ochii i se închid şi acesta doarme dus. E drept că îi ia ceva timp până îşi face culcuşul şi îşi găseşte poziţia cea mai confortabilă vociferând în tot acest timp.
Până la urmă ritualul din fiecare seară îşi urmează cursul, iar Pedro adoarme încet visând probabil la toate câte s-au întâmplat peste zi. Fără îndoială că şi în serile următoare Pedro va face la fel cu condiţia ca stăpânul lui să se afle iarăşi în faţa calculatorului.
Sursa: Liz Kreate via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





