Vocile minunate ale solistelor care compun grupul irlandez „Celtic Woman” reuşesc de fiecare dată să ne încânte cu sensibilitatea şi farmecul lor fascinant. În spiritul Crăciunului, acestea interpretează „O Holy Night”, unul din cele mai frumoase colinde tradiţionale.
Odată cu apariţia pe scenă a celor de la „Celtic Woman”, spiritul Crăciunului i-a cuprins pe toţi spectatorii aflaţi în sală şi care au fost fermecaţi de vocile lor de îngeri. Cu sensibilitatea şi expresivitatea care le caracterizează, cele cinci artiste au dat viaţă şi de această dată unei piese muzicale cu o încărcătură emoţională fantastică.
Chloë Agnew, Lisa Kelly, Méav Ní Mhaolchatha, Hayley Westenra, împreună cu violonista Mairead Nesbitt, reuşesc să aducă magia acestei sărbători mai aproape de inimile spectatorilor care fără îndoială au vibrat alături de artistele de pe scenă.
Doar pentru câteva clipe dacă am închide ochii am simţi căldura, iubirea şi bucuria pe care fiecare dintre noi le trăim în perioada sărbătorilor de iarnă. Glasurile lor fermecătoare se îmbină armonios creând un moment artistic de înaltă ţinută artistică.
Strălucirea din ochii lor, bucuria cu care interpretau acest colind minunat, dar si tinuta scenică impecabilă sunt tot atâtea elemente care le aduc celor cinci artiste aprecierea publicului spectator. Ropotele de aplauze de la sfârşitul interpretării lor vorbesc deschis despre acest lucru.
Sursa: PWestlake0114 via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




