Orice călătorie cu avionul ar trebui să se desfăşoare în condiţii optime atât pentru pasageri cât şi pentru bagajele acestora care sunt transportate în cala avionului, însă dacă privim aceste imagini, vom descoperim cu surprindere că lucrurile nu stau chiar aşa.
O filmare realizată cu o cameră ascunsă ne înfăţişează imagini mai puţin obişnuite cu doi angajaţi care manevrează bagajele călătorilor pe unul din aeroporturile liniilor aeriene saudite… imagini care aduc o stare de nemulţumire şi reproş pentru oricine le priveşte. Unii dintre noi am putea crede că mulţimea de bagaje îi face pe aceşti angajaţi să fie atât de plictisiţi încât să nu mai ţină cont de responsabilitatea pe care o au, însă cei doi cu siguranţă nu au nicio scuză.
Privind aceste imagini, avem certitudinea că deseori bagajele de cală pe care le luăm cu noi în călătorie nu sunt tratate cu grijă şi în loc să fie manevrate cu atenţie, ele sunt aruncate pe bandă rulantă la voia întâmplării. Acest lucru ne face să ne gândim de două ori înainte de a pune în valize lucruri fragile, care prin manevrarea brutală a bagajelor ajung să se spargă sau chiar să se distrugă.
De acum înainte vom fi mult mai atenţi la ceea ce vom alege să punem în bagaje deoarece foarte mulţi pasageri au avut neplăcuta surpriză să constate că valizele lor pur şi simplu au fost distruse din cauza atitudinii reprobabile a personalul însărcinat cu manevrarea acestora.
Sursa: AbuNawafNetwork via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





