Sophie este o pisică iubitoare, care de-abia aşteaptă ca stăpânul ei să se aşeze pe scaun pentru a-şi ocupa cea mai confortabilă poziţie... pe capul acestuia. Spre deosebire de fratele ei, Malcom, care se relaxează pe o pătură moale şi pufoasă, Sophie stă la înălţime şi adoră să privească lumea de sus. Deja şi-a format un reflex în sensul că de fiecare dată când stăpânul se aşează pe scaun în faţa calculatorului, pisica se urcă instantaneu pe capul lui.
De cele mai multe ori, atunci când vine vorba de prietenie, fidelitate şi afecţiune, avem tendinţa să acordăm un credit sporit câinilor, în detrimentul felinelor. Însă nici nu ne dăm seama cât de iubitoare pot fi pisicile, până nu vedem aceste imagini incredibile. Doar stăpânul acestei feline ne poate spune cel mai bine ce înseamnă ca animăluţul de companie să nu se dezlipească efectiv de el.
Pisica ştie că de la înălţime are posibilitatea să vadă mult mai bine şi de asemenea va putea primi alinturile stăpânilor mult mai uşor, lucruri ce o fac să se simtă minunat. Atunci când stăpânul ei o mângâie pe cap, ea îşi arcuieşte corpul – semn ca mângâierea o înduioşează. Apoi se aşează mai confortabil pentru că vede că şi stăpâna îi acordă atenţie – o mângâie pe frunte şi îi rosteşte câteva cuvinte de alint.
Se spune că pisicile se aşează în acele locuri unde există o durere sau un disconfort, având efect de calmare. Nu e cazul în situaţia de faţă deoarece considerăm că stăpânul lui Sophie nu are dureri zilnice de cap.
Sursa: Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




