În timpul Jocurilor Olimpice de vară din 1992 desfăşurate la Barcelona, mulţimea de spectatori avea să asiste la un moment memorabil în care puterea de a duce până la final o cursă a fost mai presus decât orice durere sau orice gând de abandon. Un atlet englez a trăit o experienţă neobişnuită, care l-a marcat profund, însă curajul şi tăria nu l-au părăsit nicio clipă.
Atletul Derek Redmond n-a câştigat nicio medalie la Olimpiada din Barcelona, datorită unui moment nefericit care i-a curmat ascensiunea către finală. În tipul probei de 400 m, care l-ar fi propulsat spre marea finală, pe ultima parte a cursei, o ruptură musculară l-a ţintuit la pământ preţ de câteva clipe.
Cu dureri foarte mari dar cu un singur gând, că nu trebuie să abandoneze cursa ci s-o încheie în orice condiţii, el s-a ridicat şi cu ultimele forţe a pornit mai departe. Din tribună a apărut un om de culoare, care l-a cuprins de umeri pe Derek, încercând să-l ajute să facă ultimii paşi până la linia de sosire. Era tatăl lui iar legătura uimitoare dintre cei doi a impresionat întregul stadion. Nimeni şi nimic nu i-a oprit să continue, nici măcar oamenii de ordine care s-au împotrivit iniţial când i-au văzut tatăl intrând pe pista de alergare.
Această poveste e mult mai emoţionantă şi mai preţioasă decât orice medalie, oricare ar fi fost metalul din care e făcută. Susţinut de tatăl lui şi în uralele tribunelor, Derek Redmond a terminat cursa.
Comitetul Olimpic Internaţional a promovat imaginile cu Derek Redmond în cadrul campaniei „Celebrate Humanity”, iar sloganul acestui moment a fost „Masa se măsoară în kilograme. Timpul în secunde. Dar curajul, curajul nu se poate măsura”. Atletul britanic reprezintă şi acum un adevărat model de voinţă, dorinţă şi seriozitate pentru milioane de oameni.
Sursa: Youtube
Autor text: LiveBiz.ro
