Când a început să cânte, sute de oameni s-au adunat şi l-au ovaţionat! Wow, ce interpretare!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Estas Tonne este un chitarist incredibil care poate face spectacol în orice loc ar cânta alături de chitara sa. Indiferent de locaţie, el dă dovadă de inspiraţie şi profesionalism. A studiat muzica cu mare pasiune şi a ajuns la performanţe greu de imaginat. Atunci când îl asculţi, ai impresia că timpul stă pe loc şi eşti fascinat de ceea ce auzi... de sunetele pline de emoţie izvorâte din corzile chitarei lui.

S-a născut şi a crescut în fosta Uniune Sovietică pentru ca apoi să călătorească alături de muzica şi chitara lui în multe state europene. În oraşul Landshut, în anul 2011, a strâns instantaneu alături de el aproximativ 500 de oameni care l-au ascultat cu admiraţie pe acest minunat chitarist.

În urma acestor interpretări ocazionale prin toată Europa, talentul i-a fost recunoscut şi astfel a fost invitat să concerteze din America până în India. Nu a uitat niciodata de cei care l-au propulsat spre succes… de spectatorii simpli de pe stradă. De aceea, ori de câte ori are ocazia, se opreşte şi le oferă clipe muzicale de neuitat.

Estas Tonne se autointitulează ”un trubadur modern care răspândeşte mesajele unei noi forme de conştiinţă umană”.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume