Acest fierăstrău circular inteligent poate detecta instantaneu contactul cu corpul uman

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Zeci de ani la rând am văzut sau am citit nenumărate ştiri despre accidente petrecute la locul de muncă şi poate uneori chiar noi ne-am confruntat cu astfel de situaţii. Aceste lucruri se întâmplă însă mult mai des acolo unde muncitorii lucrează cu aparatură utilă, dar şi periculoasă, cum ar fi de exemplu fierăstrăul electric.

În cazul acestui aparat a fost puţin mai greu să se pună la punct un mecanism de protecţie, însă din fericire o soluţie extraordinară a fost găsită. Aşa cum vedem şi în imagini, pe scândura ce urma să fie secţionată a fost pus un crenvurşt care este în contact direct cu degetul arătător al persoanei ce face demonstraţia. Atunci când discul a făcut contact cu acesta, s-a retras în lăcaşul său din interior într-o fracţiune de secundă. Dar cum este posibil acest lucru?

Acest fierăstrău circular este un aparat tehnologic foarte sofisticat, dar mecanismul care stă la baza sa este unul chiar simplu. Lama rotativă este încărcată cu o mică sarcină electrică, iar această sarcină electrică este monitorizată în permanenţă de un procesor digital de semnal. Când are loc contactul cu omul, corpul uman absoarbe o parte din această sarcină electrică, reducând astfel voltajul fierăstrăului, lucru ce duce la eliberarea unei frâne de aluminiu. Un arc aflat într-o mare tensiune se desface şi forţează frâna electrică să se înfigă în dinţii lamei de aluminiu şi să o oprească.

Odată ce este oprită, lama de aluminiu este şi trasă în interior pentru ca orice pericol să fie îndepărtat iar degetele de la mâinile muncitorului să rămână la fel de numeroase. Dacă toate atelierele de lucru ar fi dotate cu astfel de echipamente performante, iar aparatele rudimentare ar dispărea, cu siguranţă nu s-ar mai întâmpla atâtea accidente, iar oamenii ar fi mult mai dornici să practice astfel de meserii.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume