Muzica ne rămâne în suflet în momentul în care atinge coarda sensibilă a emoţiei. Artiştii care o interpretează fac dovada unor aptitudini vocale de excepţie, iar reprezentaţiile lor nu se pot uita aşa uşor. Fără îndoială că vocea regretatului Freddie Mercury răsună şi astăzi cu aceeaşi intensitate şi expresivitate în înregistrările pieselor sale memorabile.
Muzicianul, compozitorul şi textierul britanic Freddie Mercury este considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai buni cântăreţ din toate timpurile, iar mărturie stau calităţile sale vocale remarcabile. Cu un ambitus vocal aparte, ajungând să atingă 4 octave, Freddy Mercury a cântat în dese rânduri live pe stadioane sau săli de spectacol cu o mărime considerabilă.
Piesa „How Can I Go On”, lansată în anul 1988 de către artistul britanic, a reuşit să fie apreciată la reala ei valoare mai ales că acesta a avut alături pe scenă o altă artistă de marcă, Montserrat Caballé, cu care a făcut un duet memorabil. Freddy Mercury păşeşte pe scenă, cu o ţinută scenică impecabilă în faţa unei orchestre simfonice extraordinare şi cu multă virtuozitate începe să cânte în faţa publicului care fără îndoială este încântat de prestaţia artistului ca de altfel şi de partenera sa de scenă.
La un moment dat ştafeta este preluată de soprana de origine spaniolă care cu vocea ei de mare sensibilitate continuă firul magic al acestei piese. Pasiunea pentru muzică şi trăirea intensă a acestui act artistic de excepţie ne lasă fără cuvinte şi ne impresionează profund.
Lui Freddy Mercury i-au fost recunoscute meritele de a antrena publicul în spectacolele sale live într-un stil teatral cu totul special. Aceşti doi mari artişti care s-au întâlnit pe scenă pentru o interpretare live vor rămâne în amintirea tuturor iubitorilor de muzică.
Sursa: Gega Chachava via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




