Lennon şi Maisy Stella sunt două surori originare din Oshawa, Canada, în vârstă de 16 respectiv 12 ani care de fiecare dată când urcă pe scenă aduc emoţie şi sensibilitate. De data aceasta, fetele interpretează acompaniate de chitarele lor pe scena din Opry, Nashville, o melodie cunoscută care le pune în valoare talentul vocal incredibil.
Piesa pe care cele două surori o interpretează poartă numele de „Ring of Fire” şi este cântată în varianta originală de Johnny Cash. Glasurile lor de îngeri te poartă într-o lume magică în care fiecare poate visa. Melodicitatea cu care se întrepătrund vocile sensibile ale celor două surori ar putea înduioşa pe oricine.
Prin prezenţa lor pe scenă inocenţa şi candoarea îşi fac loc în inimile spectatorilor care rămân fără cuvinte în faţa acestei reprezentaţii deosebite. E minunat că există copii cu dragoste pentru muzică ce pot interpreta astfel de piese într-o armonie muzicală perfectă.
Născute într-o familie de muzicieni, cele două surori au îmbrăţişat muzica de la o vârstă foarte fragedă. Lennon a primit în dar prima ei chitară pe când avea doar 5 ani, iar primele lecţii la acest instrument i-au fost predate chiar de către tatăl ei, un chitarist cu experienţă.
Fetele au compus la rândul lor melodii încă de mici şi au cântat împreună cu părinţii în diferite spectacole şi festivaluri muzicale. Fără îndoială că în viitor vor avea o carieră muzicală de succes cu atât mai mult cu cât întreaga familie le susţine şi le ajută să descopere toate tainele muzicii.
Sursa: Grand Ole Opry via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





