Acest pui de elefant a rămas fără familia sa… dar staţi să vedeţi cine e noua lui mamă!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În inima ţării africane Zimbabwe, există o rezervaţie minunată denumită „Wild is Life” care a fost fondată de Roxy Danckwerts. De aproape 20 de ani această femeie mărinimoasă ajută animalele bolnave sau orfane să-şi reia cursul normal al vieţii. Deşi a reuşit să facă minuni cu animale din nenumărate specii, elefănţelul Moyo rămâne cea mai mare provocare a vieţii sale.

Moyo a venit în acest loc pe când avea doar câteva zile după ce trăise o experienţă extrem de traumatizantă. În timp ce traversa un râu învolburat alături de turma sa, elefănţelul a fost luat de furia apei fiind la un pas de a se îneca. Din fericire el a fost găsit la timp de câţiva pădurari şi a fost adus de urgenţă la Roxy.

Din momentul în care s-au întâlnit, Moyo a văzut în Roxy o mamă adoptivă, s-a ataşat foarte tare de acesta şi a început să o însoţească oriunde mergea. Chiar dacă în prezenţa elefănţelul îşi are adăpostul în afara casei, vechile obiceiuri se spune că nu dispar prea uşor şi ori de câte ori este primit de stăpâna sa în locuinţă pare pornit să-şi facă de cap.

Locul său preferat este bineînţeles canapeaua confortabilă din living în care s-a răsfăţat atâta timp, însă care deja pare să cedeze sub greutatea sa actuală. Un alt loc în care Moyo merge cu mult drag este bucătăria care îi aduce aminte de laptele cald pregătit de Roxy cu multă dragoste. Când ajunge aici însă nu se poate abţine să îşi bage trompa prin toate vasele în speranţa că va găsi bunătăţile la care râvneşte atât de mult.

Chiar dacă în goana sa prin casă elefănţelul reuşeşte să producă şi câteva stricăciuni, aceste lucruri sunt trecute cu vederea de cea care i-a purtat de grijă atâta timp. Datorită lui Roxy animăluţul a primit o nouă şansă la viaţă şi acesta nu uită nicio clipă să o răsplătească prin devotamentul şi afecţiunea sa.

Sursa: BBC via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume