Cum ar fi ca în fiecare dimineaţă, în momentul în care priveşti pe fereastră, afară să te întâmpine un alt peisaj? Deşi poate părea aproape imposibil, acest lucru este după cum vedem cât se poate de real. Soluţia potrivită în acest sens este casa din imagini care prin felul în care a fost construită se roteşte pur şi simplu după soare.
Această casă este concepţia pensionarului Michel Beltramone, care pentru a o realiza şi-a pus la contribuţie imaginaţia şi experienţa acumulată până la această vârstă. Schiţele construcţiei reliefează mecanismul de rotaţie care permite casei să se învârtă în sensul acelor de ceasornic.
Un motor electric pune în mişcare întreg mecanismul şi astfel întreaga locuinţă se roteşte după soare. Locuinţa seamănă cu o ciupercă deoarece în partea de jos are un spaţiu de intrare de unde se poate urca la etaj. Aici pereţii camerelor sunt prevăzuţi cu o mulţime de ferestre de la care se poate admira peisajul natural.
Scheletul acestei construcţii urmează o formă circulară şi este constituit dintr-o reţea de bârne de susţinere dispuse într-un echilibru perfect. Doar apăsând pe un buton rotorul pune în mişcare întreaga construcţie, rezultatul vizual fiind incredibil.
A fost nevoie de o experienţă inginerească pentru ca proiectul acestei case să capete contur. Oricine şi-ar dori o astfel de casă de la fereastra căreia să îşi poată saluta vecinii rând pe rând, în timp ce de la o altă fereastră să privească răsăritul soarelui. Impresionant!
Sursa: Zoomin.TV Nederland via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





