Aveţi o urgenţă şi vreţi să urinaţi în public? Iată ce vi se poate întâmpla dacă vă aflaţi în Germania

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Se întâmplă uneori ca fiind într-o zonă publică, unele persoane să-şi rezolve necesităţile fiziologice de urgenţă pe unde apucă. Se pare însă că un perete sau un zid chiar într-o zonă retrasă nu este cel mai nimerit refugiu pentru acest lucru. Priviţi şi vă minunaţi!

Dacă vă aflaţi în Germania simplul fapt de a vă „rezolva” necesităţile fiziologice vă poate aduce o surpriză nedorită. Pe o stradă din cartierul St. Pauli, Hamburg, trecătorii care vin aici pentru o porţie de distracţie şi care consumă lichide în exces sunt nevoiţi să se îndrepte spre unul dintre zidurile mai retrase pentru a urina.

Mizeria şi disconfortul stradal din acel loc i-a făcut pe cei ce doresc curăţenia oraşului să experimenteze o soluţie ingenioasă pentru ca obiceiul neplăcut al bărbaţilor să fie pe cât posibil stopat. Nimeni nu şi-ar dori să-i fie udaţi pantofii, nu-i aşa?

Zidul a fost tratat cu o substanţă hidrofobă care nu permite absorbţia lichidelor, ci dimpotrivă, le respinge îndreptându-le în sens opus. Mai precis, dacă cineva ar stropi zidul, lichidul s-ar întoarce spre acea persoană, udându-l la propriu.

Câteva filmări cu camera ascunsă ne dezvăluie surpriza neplăcută a tuturor bărbaţilor care s-au îndreptat spre acel zid cu scopul precis de a urina. Cu toţii s-au trezit că pantofii şi pantalonii lor erau stropiţi pe negândite.

Deşi poate pentru aceştia chiar era o urgenţă, acest lucru ar trebui să le dea de înţeles că nu ar trebui să mai aibă o astfel de atitudine în public, direct pe stradă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume