Numărul lor din concurs părea un eşec total. Câteva clipe mai târziu îl lasă pe toţi fără cuvinte!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Fiecare concurent care păşeşte pe scena unui concurs de talente încearcă să vină cu ceva inedit care să surprindă în mod plăcut juriul, dar şi publicul spectator. Cei mai pricepuţi dintre ei debutează cu un aşa zis eşec tocmai pentru a fi apreciaţi cu adevărat în momentul culminant al numărului lor.

Peter Brynolf şi Jonas Ljung, doi tineri chipeşi, au reuşit să uimească atât juriul, cât şi publicul cu un număr de magie extraordinar. Începutul reprezentaţiei celor doi a surprins printr-un spectacol neatrăgător, chiar ieftin, însă membrii juriului au intrat în jocul lor.

Brynolf, unul dintre cei doi concurenţi, a fost redus la tăcere la propriu fiind legat la gură şi la ochi cu bandă adezivă. Celălalt concurent, Ljung, a venit la masa juriului cu un pachet de cărţi din care David Walliams, unul dintre membrii juriului, a extras o carte şi a „parafat-o” cu propria semnătură.

Amandei Holden i s-a cerut să aleagă un număr, acesta fiind 12. Cărţile au fost amestecate, iar Ljung s-a îndreptat spre partenerul lui şi l-a rugat să numere din pachetul de cărţi până la cea de-a 12-a carte. Din nefericire cartea arătată spre juriu nu era şi cea aleasă, drept urmare cei doi erau cât pe ce să fie descalificaţi.

O palmă scurtă venită din partea lui Ljung peste ceafa lui Brynolf îl face pe acesta să scape toate cărţile din mână şi să le împrăştie pe jos. În continuare Brynolf primeşte o foarfecă pentru a-şi decupa banda adezivă. Spre surprinderea tuturor, bărbatul eliberează din propria gură o carte de joc împăturită în patru. Aceasta nu era alta decât cartea semnată de David. În urma acestui succes total, cei doi magicieni nu puteau obţine decât patru de „DA” şi aprecierea tuturor pentru reprezentaţia lor neaşteptată.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume