Urmărindu-l pe acest băieţel în încercarea lui de a câştiga prima lui centură la Taekwondo, ne dăm seama că nu trebuie să ai o vârstă măsurată în mulţi ani ca să faci acest lucru. Determinarea cu care încearcă să îşi ducă la bun sfârşit planul pentru a fi apreciat de instructorul său este impresionantă.
Un băieţel de numai câţiva anişori dă un examen în faţa profesorului pentru a câştiga dreptul de a purta centura albă. Îmbrăcat în costumaţia luptătorilor Taekwondo, băieţelul se aşază în fata maestrului său, îl salută cu mult respect după care la îndemnul lui execută mişcări specifice acestui sport. Mişcările de braţe, paşii apăsaţi şi strigătele de luptă fac parte din acest ritual pe care micuţul încearcă să îl execute cât mai bine. Băieţelul vrea să reproducă aceleaşi mişcări de picior sau de braţe după cum îi demonstrează profesorul lui.
La un moment dat însă băieţelul este pus în faţa altei provocări şi anume de a „lovi” cu toată forţa o placă aşezată pe podea. La început micuţului i se pare o joacă, însă indicaţiile profesorului îl ajută să treacă cu brio şi de această încercare reuşind să păşească drept în mijloc şi să rupă în două „cărămida”.
Chiar dacă la început colegii mai chicoteau din cauza nereuşitelor lui, în final îl răsplătesc cu ropote de aplauze. Este atât de mândru de el însuşi încât se aclamă singur. De acum înainte va fi tare fericit că şi-a câştigat dreptul de a purta centura albă. Performanţa lui a căpătat astfel răsplata binemeritată. Este atât de adorabil!
Sursa: Poke My Heart via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





