Doi câini abandonaţi în canalizare plângeau după ajutor, până când sunt auziţi de nişte copii

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

„Hope for Paws” este o renumită asociaţie non profit din Statele Unite care face eforturi uriaşe pentru a le oferi câinilor fără stăpân şansa la o viaţă normală. De cele mai multe ori aceste misiuni caritabile includ şi adevărate operaţiuni de salvare fiindcă aceşti patrupezi ajung să se confrunte cu situaţii greu de imaginat.

Un telefon de urgenţă primit la sediul asociaţiei „Hope for Paws” anunţa faptul că doi câinii fuseseră abandonaţi într-o canalizare. Câţiva copii au fost cei care au auzit urletele disperate ale acestor patrupezi în timp ce treceau prin zonă şi au decis să ia atitudine. Curând Eldad Hagar şi Loreta Frankonyte, doi voluntari de seamă ai acestei asociaţii, li s-au alăturat.

Cei doi căţeluşi erau puţin speriaţi, însă parcă au simţit că toţi cei care se aflau acum în preajma lor le doreau binele şi i-au lăsat să se apropie de ei. Câteva bucăţele de mâncare i-au ajutat şi mai mult să se calmeze şi chiar să prindă încredere în salvatorii lor. Loreta le-a aşezat apoi celor doi patrupezi „Lesa Norocoasă” în jurul gâtului şi i-a botezat Dixie şi Winn.

Citlaly Rodriguez şi Issac Barajas, copiii care au anunţat prezenţa căţeluşilor în acea canalizare nu au părăsit nicio clipă locul cu pricina şi chiar au făcut tot posibilul pentru a-i ajuta pe voluntari să finalizeze această misiune de salvare. Ambii câini au fost scanaţi, însă niciunul nu avea implantat microcip de identificare, aşa că au fost duşi la unul dintre adăposturile asociaţiei. Aici au primit îngrijirile necesare pentru că amândoi aveau o infecţie în zona ochilor şi trebuia deparazitaţi.

A fost dificil ca acel miros profund de canalizare să dispară complet, aşa că voluntarii au încercat un tratament special, o baie cu foarte multă spumă care a fost sigur pe placul celor doi patrupezi. Curaţi, frumoşi şi sănătoşi, Dixie şi Winn şi-au găsit apoi şi un cămin definitiv la o familie iubitoare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2019 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume