Neglijenţa oamenilor cauzează uneori grave suferinţe animalelor din pădure care pot cădea în capcane neaşteptate. Acest pui de vulpe s-a trezit captiv cu capul într-un borcan de plastic şi dacă nu se intervenea în timp util, animăluţul nu mai avea nicio şansă de scăpare.
Auzind zgomote ciudate venind din zona tufişurilor din pădure, doi voluntari ai asociaţiei „East Sussex Wildlife Rescue and Ambulance Service” s-au apropiat de locul cu pricina pentru dezlega misterul. Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit un pui de vulpe care avea capul înţepenit într-un borcan de plastic. Şansele ca acesta să mai poată respira normal şi să supravieţuiască erau foarte mici. Trebuiau luate măsuri urgente.
Puiul de vulpe a fost transportat la un loc potrivit pentru a-i putea fi eliberat capul din borcanul de plastic. Nu a fost prea uşor ca borcanul să fie decupat, însă cu ajutorul unei foarfeci speciale această operaţie a fost încununată de succes. Puiul căpătase o rană destul de urâtă în jurul gâtului de la strânsoarea gurii borcanului pentru care i s-au acordat de asemenea îngrijirile necesare.
Din fericire de data aceasta a fost doar un borcan de plastic. Nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă borcanul era din sticlă, însă e clar că oamenii trebuie să fie mult mai responsabil în ceea ce priveşte poluarea mediului înconjurător.
Sursa: East Sussex WRAS via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





