De regulă, atunci când parcăm maşina într-un loc amenajat, plătim o anumită taxă potrivit timpului de staţionare. În această parcare însă lucrurile par să nu meargă aşa cum şi-ar dori conducătorii auto, pentru că se trezesc cu o „amendă” exact în momentul în care revin la maşină personală.
Şoferii din aceste imagini sunt foarte supăraţi pentru faptul că au primit o atenţionare scrisă privind depăşirea timpului de parcare, deşi ştiau că nu aveau nicio vină. Agentul însărcinat cu parcările a încercat să evite să stea prea mult în preajma şoferilor, lăsându-i să descopere singuri surpriza din plicul primit.
Înăuntru fiecărui plic aceştia au găsit un bilet scris care le ura o zi bună şi o sumă de bani care acoperea taxa de parcare. Niciunul dintre ei nu se aştepta la acest lucru şi dacă la început erau extrem de furioşi, după ce au deschis plicul şi au văzut conţinutul acestuia starea lor de spirit s-a schimbat la 180 de grade.
Astfel de experimente sociale sunt pe cât de amuzante pe atât de serioase, iar rezultatul este întotdeauna unul plin de surprize. De data aceasta au fost în centru atenţiei şoferii care şi-au parcat maşinile în acest loc, iar darul primit de fiecare dintre ei i-a lăsat fără cuvinte.
Sursa: Sam via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





