Pisoiul se juca pe jos, dar ce se întâmplă în clipa următoare o face pe stăpână să râdă cu poftă

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un pisoi mic şi încântător stătea întins pe podea relaxându-se aşa cum fac de obicei toate pisicile, fiind însă foarte atent la stăpâna lui care a îndreptat obiectivul camerei de filmat înspre el. Câteva clipe mai târziu pisoiul are o reacţie incredibilă privindu-şi imaginea într-o oglindă.

Acest pisoi adorabil are o reacţie cu totul neaşteptată în momentul în care îşi vede reflectată imaginea în oglinda aflată chiar lângă locul în care stătea tolănit pe mochetă. Se pare că pisoiul nu a mai trăit o astfel de experienţă, însă impactul vizual este fantastic.

Primul instinct este să sară într-o parte cât mai de parte de presupusa rivală. Ceva îl îndeamnă însă să revină în faţa oglinzii intrigat de ceea ce tocmai a văzut. Atunci când pisoiul îşi vede iarăsi imaginea în oglindă încearcă să interacţioneze cu ea pentru simplu fapt că pare să înfăţişeze o pisică adevărată.

Ceea ce nu înţelege pisoiul este de ce imaginea din oglindă îi imită mişcările cu atâta fidelitate. Pentru a o pune la încercare pisoiul execută câteva mişcări energice pentru a vedea dacă „arătarea” iese din locul în care se află pentru o luptă cinstită. Stăpâna pisoiului nu s-ar fi aşteptat la o astfel de reacţie din partea lui şi este cu atât mai fericită pentru că a reuşit să surprindă aceste imagini nepreţuite. Oare pisoiul se va transforma într-o „felină ninja” atunci când va creşte?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume