Ea filma acest crab… dar ce a surprins pe cameră câteva secunde mai târziu? De necrezut!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Porsche Indrisie, o fotografă amatoare care se afla într-un golf stâncos din Yallingup, Australia, a fost luată prin surprindere în timp ce filma un crab care se odihnea pe una dintre stânci. Aceasta a trăit o experienţă neobişnuită când de sub o stâncă şi-a făcut apariţia o caracatiţă care a atacat crabul şi l-a tras în adăpostul ei pentru a-l servi drept hrană.

Natura îşi urmează cursul şi ca în orice ecosistem există prădători şi victime sigure ale acestora. În acest filmuleţ cel care a căzut victimă a fost tocmai crabul ce stătea liniştit pe una dintre stânci.

Caracatiţei nu i-au trebuit decât câteva secunde ca să-l înghită la propriu pe crustaceu. E drept că s-a dus o luptă înfricoşătoare între cele două vietăţi din care câştigătoare a fost fără îndoială caracatiţa. Cu ajutorul tentaculelor l-a prins pe crab ca într-un cleşte, acesta nemaiavând nicio şansă de scăpare. Folosindu-se de forţa ei incredibilă şi-a tras prada în ascunzătoarea ei de sub stânci.

Ce s-a întâmplat până la final cu crabul este lesne de înţeles, însă experienţa pe care a trăit-o fotografa de ocazie îi va rămâne în amintire pentru toată viaţa. Imaginile filmate de aceasta reprezintă o situaţie cât se poate de normală în lumea animalelor pe care ea a fost îndeajuns de norocoasă încât să o surprindă în direct.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume