60 de tinere îşi ocupă locurile pe scenă, dar ce fac apoi e un spectacol ce merită văzut şi ascultat

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Să ai oportunitatea de a asculta un cor minunat cu voci care se armonizează perfect este ceva cu totul deosebit. Chiar dacă de cele mai multe ori aceste grupuri vocale îşi fac apariţia la competiţii muzicale sau în cadrul unor instituţii de învăţământ, corul de fete din imagini a dorit să fie văzut de o ţară întreagă prin participarea la concursul de talente „Britain's got talent”. Reprezentaţia lor a fost uimitoare!

Grupul vocal „The Presentation School Choir” este format din şaizeci de tinere care studiază la un liceu din oraşul Kilkenny, Irlanda. Corul condus de doamna profesoară de muzică Veronica McCarron a reuşit să îi lase fără cuvinte pe membrii juriului printr-o interpretare inedită a celebrei melodii gospel „Ave Maria”.

Având în vedere că se aflau la numai un pas de marea finală a acestui show, componentele acestui cor au dat tot ceea ce aveau mai bun din punct de vedere vocal pentru a trece acest hop. Îmbrăcate impecabil, reprezentându-şi instituţia de învăţământ din care provin prin uniforme şcolare adecvate şi cu un zâmbet larg pe chip, fetele s-au completat extraordinar şi au oferit un spectacol de zile mari.

Emoţia şi dăruirea nu au lipsit nicio clipă din prestaţia lor, iar armonia parcă a fost la ea acasă. Nici mişcarea scenică nu a fost uitată, când la un moment dat fetele au ţinut în mâini lumânări cu leduri pe care le-au ridicat în diferite direcţii, creând astfel un efect vizual incredibil.

Veronica McCarron a fost mai mândră ca niciodată de fetele sale talentate care le-au făcut tuturor celor prezenţi o seară frumoasă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume