Se apropie cu paşi repezi sezonul estival însoţit întotdeauna de călduri toride care ne copleşesc adeseori. Un desert răcoritor ar fi extrem de potrivit, iar dacă acesta este reprezentat de un produs natural, efectul este cu atât mai sănătos. O felie de pepene roşu ne face cu ochiul, însă modalitatea în care îl putem servi este cât se poate de ingenioasă!
Pepenele roşu este unul dintre fructele preferate de mulţi dintre noi şi îl savurăm cu plăcere ori de câte ori avem ocazia. Privind aceste imagini, vom şti de acum înainte cum să tăiem un pepene roşu fără a face prea multă mizerie pe masă.
Pentru început aşezăm pepenele orizontal pe un tocător de lemn şi îl tăiem în două părţi egale. Luăm una dintre jumătăţi şi o aşezăm cu partea tăiată direct pe tocător. Poziţionat în acest fel seamănă foarte bine cu un iglu, însă de culoare verde.
Următorul pas este acela de a îndepărta coaja cu ajutorul cuţitului pentru a face loc miezului dulce şi zemos. Vom tăia în felii jumătatea de pepene având grijă ca acestea să rămână una lângă alta.
Rotim tocătorul de lemn la 90 de grade pentru a executa o serie de tăieturi perpendiculare pe cele făcute înainte. Tot ce ne mai rămâne de făcut este să aşezăm un bol de sticlă peste pepenele tăiat şi să-l răsturnăm direct pe masă.
Pepenele tăiat în cuburi, care are de fapt forma bolului, va intra perfect în acesta şi vom putea servi bucată cu bucată acest desert revigorant. Metoda este simplă şi cu siguranţă uşor de pus în practică.
Sursa: Jennifer Jenner via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





