Aşa cum este în legea firii, chiar şi puii animalelor simt nevoia de a fi alintaţi şi îmbrăţişaţi cu multă dragoste. Unii oameni ştiu de minune cum să se comporte cu necuvântătoarelor când vine vorba de un moment de mare sensibilitate, iar imaginile de faţă vorbesc de la sine.
Deşi acest măgăruş a venit pe lume doar de 8 ore, este un animăluţ curajos şi după cum vedem extrem de prietenos. Bărbatul îl îmbrăţişează cu multă afectivitate, oferindu-i o stare de siguranţă şi nu în ultimul rând de dragoste. Măgăruşul se lipeşte pur şi simplu de prietenul lui, care îl alintă şi îl mângâie cu multă naturaleţe. În semn de bucurie, măgăruşul îşi leagănă codiţa într-un mod adorabil, aducându-ne instantaneu zâmbetul pe buze.
Drept răspuns la tratamentul afectiv pe care bărbatul i-l oferă, măgăruşul îşi lasă capul pe umărul acestuia şi îl mângâie la rându-i cu multă drăgălăşenie. E minunat când avem ocazia să privim astfel de momente cu o încărcătură emoţională deosebită şi care ne oferă adevărate lecţii de viaţă.
Pentru acest măgăruş faptul că este iubit şi ocrotit chiar din primele ore de viaţă pare să fie cea mai mare bucurie, iar acest lucru se citeşte în ochii lui mici, rotunzi şi umezi. Pur şi simplu emoţionant!
Sursa: ViralHog via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





