Să „vânezi” un loc de parcare este adeseori o mare provocare şi dacă dintre doi şoferi unul câştigă, nu întotdeauna modul în care se procedează este cel corect. Aceste imagini ne înfăţişează un exemplu clar în care respectul lipseşte cu desăvârşire. Chiar dacă rezolvarea situaţiei nu este tocmai „ortodoxă”, a fost singura care i-a venit în minte şoferului rămas fără loc de parcare.
Proprietarul unui Jeep observase că în faţa lui se elibera un loc în parcare şi se pregătea să facă manevra potrivită. Întâmplător sau nu, un alt conducător auto ochise ţinta şi cu un viraj scurt a ajuns exact pe locul de parcare eliberat.
Reacţia proprietarului Jeep-ului galben poate fi îndreptăţită într-un fel, iar acţiunea lui i-a oferit şoferului nerespectuos o lecţie de educaţie şi civilizaţie. Acesta s-a apropiat de maşina parcată şi a legat-o de Jeep, tragând-o până în mijlocul parcării. Avantajul lui a fost că deţine totuşi o maşină de teren destul de puternică.
În clipa următoare şoferul jeep-ului îşi conduce maşina în locul de parcare liber. Ne întrebăm oare ce reacţie a avut şoferul nerespectuos când şi-a găsit maşina în acel loc? Poate atunci a înţeles că lipsa de respect se plăteşte într-un fel sau altul.
Sursa: Valic Muntyan via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





