După ce trenul de aterizare s-a defectat, acest pilot curajos a aterizat într-un mod uimitor

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Ca în fiecare zi de vineri, pilotul William Mahoney ce deţine gradul de căpitan în Marina Americană a pornit la manşa avionului militar AV-8B Harrier pentru a executa câteva exerciţii de zbor. Această operaţiune este destul de dificilă la final pentru că aterizarea trebuie efectuată întotdeauna în acelaşi loc al navei.

Pentru piloţii special antrenaţi acest lucru nu era unul ieşit din comun, însă ceea ce avea să i se întâmple căpitanului Mahoney a pus întreaga echipă pe jar. Imediat după ce a decolat şi a luat altitudine, acesta a încercat să retragă trenul de aterizare şi a realizat că este ceva în neregulă cu una dintre roţi.

Această defecţiune l-a forţat pe pilot să întrerupă antrenamentul pentru a încerca să aducă avionul la sol în siguranţă. În timp ce survola nava la o altitudine destul de joasă, el a luat legătura cu turnul de control pentru a fi ajutat să facă faţă acestei situaţii critice. După ce a zburat deasupra navei, căpitanul Mahoney a coborât la o altitudine de 90 de metri pentru ca cei din turnul de control să îi poată observa problema, căutând astfel o soluţie.

Singura rezolvare găsită a fost montarea pe navă a unui suport ce avea să ajute la aterizarea în siguranţă a avionului. Folosindu-se de sistemul de iluminare al pistei, pilotul a încercat să se ghideze pentru a ajunge în locul potrivit. Întrucât roata din faţă era cea care nu funcţiona, exista un mare pericol ca întrega parte frontală a avionului să fie grav avariată.

Primind indicaţii clare de la sol, pilotul a reuşit să aterizeze în siguranţă, poziţionând botul avionului pe acel suport special creat pentru astfel de situaţii. Fiind copleşit de emoţii şi şocat de situaţie, căpitanul Mahoney nu a mai simţit nici măcar balansul puternic şi izbitura ce au avut loc atunci când a ajuns pe pistă.

El povesteşte cu emoţie cum în acel moment a fost nevoit să stea câteva minute în şir la manşa avionului pentru a încerca să îşi amintească ce trebuie să facă pentru a opri toate sistemele de funcţionare. Deşi toată lumea s-a grăbit apoi să îl felicite pentru minunata manevră executată, el nu îşi putea reveni tremurând fără oprire. Întreaga imagine a fost copleşitoare pentru tânărul pilot!

Deşi aceşti piloţi se mândresc cu faptul că reuşesc mereu să aterizeze în acelaşi loc, nimic nu îi poate pregăti pentru astfel de situaţii neprevăzute. Devotamentul acestui militar, stăpânirea sa de sine şi abilităţile pe care le deţine au salvat această situaţie, toată lumea putând răsufla uşurată la final.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume