Cu inima frântă după pierderea prietenei canine, priviţi cum reacţionează când primeşte acest cadou

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În momentul în care un câine este adoptat şi adus în noul său cămin, el devine imediat membru al familiei şi este iubit necondiţionat. Trecerea lui în nefiinţă lasă apoi un gol care nu poate fi umplut niciodată. Deşi animalele de companie care pier nu pot fi înlocuite cu adevărat, fiecare animal care apare în viaţa noastră după aceea face ca tristeţea să fie puţin mai tolerabilă. Există întotdeauna loc în inimile noastre pentru un alt câine.

Cu două săptămâni înainte de Crăciun, familia care a înregistrat aceste imagini s-a despărţit pentru totdeauna de căţeluşa Zoe. Bulldog-ul englez în vârstă de şase ani a murit în urma unor complicaţii survenite după o intervenţie chirurgicală. Suferinţa a fost cruntă, mai ales pentru soţia bărbatului care a surprins aceste imagini.

Având în vedere că familia sa este dominată preponderent de bărbaţi, incluzând 4 fii, un soţ, câinii Rufus şi Tyson şi un peşte, femeia a găsit mereu un aliat de nădejde în căţeluşa sa, Zoe. Nu de puţine ori soţul său o auzea spunând: „Hai, Zoe, noi fetele trebuie să rămânem unite!”. Tocmai de aceea pierderea lui Zoe a fost cu atât mai dureroasă, lăsând un gol imens în inima acestei femei.

Pentru a-i readuce zâmbetul pe buze, soţul acestei femei a decis ca de Crăciun să vină însoţit de un dar minunat, unul care să compenseze măcar puţin di lipsa căţeluşei pierdute. După ce a căutat tot oraşul animăluţul perfect pentru soţia sa, el a găsit-o pe Lily Noel, un pui de bulldog englez adorabil. Momentul marii dezvăluiri a adus lacrimi de emoţie şi fericire pe chipul femeii. Încă din primele clipe ea a fost cucerită iremediabil de farmecul şi drăgălăşenia acestei căţeluşe, acceptând-o cu mare dragoste.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume