O gravidă vrea să facă o poză selfie cu un tigru. Priviţi reacţia animalului când descoperă burtica femeii

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Brittany Osborne, o femeie din Indiana, SUA, se afla împreună cu verişoara sa Natasha Handshoe la o grădină zoologică, unde au fost martorele unui eveniment cu adevărat remarcabil. În timp ce s-a oprit foarte aproape de geamul habitatului unui tigru pentru a face o fotografie, Natasha care era însărcinată, a avut parte de o reacţie surprinzătoare din partea acestui animal de temut.

Tigrul s-a apropiat tot mai mult de geam în speranţa că va putea mângâia burtica viitoarei mămici. Atât ei cât şi celei care o însoţea nu le-a venit să creadă cu câtă afectivitate o privea animalul de altfel extrem de feroce. Acesta a fost poate cel mai drăguţ moment pe care cele două tinere l-au trăit în preajma unor animale sălbatice.

Ca să poată veni în întâmpinarea tigrului, Natasha s-a ridicat şi şi-a lipit burtica de geam în timp ce animalul încerca să o mângâie în felul lui pe viitoarea mamă, exact pe burtică. Este incredibil ce reacţii pot avea animalele faţă de etapa maternităţii care şi pentru ele reprezintă un moment deosebit de important al vieţii.

Imaginile surprinse pe camera de luat vederi, dar şi emoţiile pe care cele două verişoare le-au trăit în acest moment atât de dulce sunt unice şi nepreţuite. Videoclipul a fost apreciat de o mulţime de internauţi, aceasta fiind o lecţie de viaţă adevărată trăită cu maximă intensitate şi emoţie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume