A început cu un tub şi un balon… pentru ca la final să obţină un cadou inedit cu ocazia Sărbătorilor de Paşte

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Cărui copil nu i-ar face plăcere să primească un asemenea cadou inedit? Pentru a îndeplini o astfel de dorinţă cu care îi vom bucura pe cei mici, nu avem nevoie decât de câteva materiale, de puţină îndemânare, dar mai ales de multă pasiune şi dăruire.

Cadourile aduc bucurie oricui le primeşte şi cu siguranţă şi celor care le dăruiesc. Pentru a confecţiona un ou de Paşte mai puţin obişnuit avem nevoie de un balon, un tub de carton, ouă şi bomboane de ciocolată, sfoară şi aracet. Pentru început introducem tubul de carton pe gura balonului şi prin el turnăm în balon dulciurile până când balonul se umple.

Următorul pas este umflarea balonului după preferinţă şi legarea lui pentru a nu se dezumflă. Luăm apoi ghemul de sfoară şi îl deşirăm într-un bol în care am pus aracet. Vom bobina apoi sfoara îmbibată cu aracet ca pe un ghem veritabil iar când vom considera că am acoperit balonul îndeajuns de bine, îl vom lăsa să se usuce. Când sfoara s-a întărit, cu ajutorul unui ac vom înţepa balonul şi îl vom extrage din noul ou format.

Atunci când îţi doreşti să-i surprinzi pe cei din jurul tău cu daruri mici dar făcute cu pasiune, un astfel de ou plin cu dulciuri poate fi cel mai potrivit cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paşte. Nu-i aşa că este o idee minunată? Vă dorim spor la lucru!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume